Răbdare sau toleranță la abuz? Despre liniștea care te lasă să respiri și liniștea în care îți ții respirația
Sorina Brif24 nov. 2025
Răbdare sau toleranță la abuz? Despre liniștea care te lasă să respiri și liniștea în care îți ții respirația
Nu o dată am fost martoră la discuții „între fete” - și să fim corecți: nici bărbații nu sunt feriți de această ipostază - despre răbdare și loialitate în cuplu. Discuții în care confuzia dintre abnegație și abuz aducea un nor greu în cameră. Din afară, arată la fel: rămâi, speri, „îi dai timp”. De aproape, însă, una îți hrănește demnitatea. Cealaltă o erodează.
Cum arată răbdarea sănătoasă: răbdarea e un spațiu în care poți respira. Are margini, timp și repere. Când ești răbdător, nu te dizolvi; îți păstrezi conturul.
Sunteți transparenți: „Asta pot. Asta nu pot. Până atunci.” Există un acord: ce faci tu, ce face celălalt. Vezi schimbări în fapte, nu doar promisiuni: mici, consecvente, verificabile. Viața ta nu se micșorează cât să încapă doar cealaltă persoană în ea.
Răbdarea nu este despre „a suporta”. Nu este despre a tăcea, a îndura sau a sta cu dinții încleștați.
Cum arată toleranța la abuz: e liniștea grea în care îți ții respirația. Îți rearanjezi mereu programul, cuvintele, prietenii ca să „nu provoci”. Frica ține loc de argument: de reacție, de conflict, de singurătate.
Granițele tale sunt discutate poetic, întotdeauna negociate, dar încălcate prozaic. Trăiești într-un „poate se schimbă”, dar singurul lucru care se schimbă e nivelul tău de toleranță.
Îți sună cunoscut? „Îl/o înțeleg.” Dar „înțelegerea” vine la pachet cu un gol în stomac, cu teamă. Spui mai rar „nu”, spui mai des „scuze”.
„E doar o perioadă.” Doar că perioada are ani și un traseu repetitiv: tensiune - incident - promisiuni - „lună de miere”. And repeat.
„Sunt loial/-ă.” Dar loialitatea a ajuns să însemne tăcere despre ce te doare, ca să „nu strici totul”. Eviți să ceri ajutor; te rușinezi în loc să te întrebi dacă e sigur ce se întâmplă.
De ce se face confuzia? Pentru că am crescut cu povești despre abnegație: „o femeie bună ține familia”, „iubirea înseamnă să rabzi”. Când pui aceste povești peste rușine, frică sau scheme vechi de abandon, iese o loialitate fără echilibru: dai tot, primești promisiuni. Îi zici „răbdare”, dar e renunțare la sine.
Hai să începem cu începutul. Întreabă-te: „Ce se schimbă în fapte când spun că am răbdare?”, „Care e termenul până la care reevaluez? Cine ce face până atunci?”, „Ce limită am comunicat clar și este respectată, nu ocolită?”, „Viața mea e mai mică sau mai liberă de când ‘am răbdare’?”
Dacă la întrebările acestea simți un gol în stomac, începi să ai un răspuns. E informație valoroasă și poți face ceva cu ea.
Dacă te regăsești, nu e vina ta. Din interior e greu să numești lucrurile. Uneori ai nevoie de un spațiu în care cineva nu te sperie, nu te grăbește, nu te judecă. Un loc în care pui pe masă fapte, limite și un plan minim pentru siguranță. Dacă simți că te ajută să vorbești, te poți programa aici la o ședință de terapie 1 la 1.
Răbdare sau toleranță la abuz? Despre liniștea care te lasă să respiri și liniștea în care îți ții respirația
Sorina BrifRăbdarea are margini și respirație. Toleranța la abuz este o liniște grea în care te micșorezi și îți ții respirația. Diferența este subtilă, dar esențială pentru siguranța ta emoțională.